Gata..

Promit că încerc să-mi schimb stilul. Adică, în sensul că am vorbit EXTREM de mult, poate prea mult, despre mine. Şi vezi tu, asta nu-i bine. Când dai prea mult de la tine, eşti rănit. Partea şmecheră aici e că eu am dat prea mult de la mine, pe domeniu propriu. Şi asta-i şi mai grav.
Sunt în viaţă persoane care vor să te distrugă cu orice preţ, iar dacă există şi duşmani reali care mă urăsc la maxim, atunci le-am dat atât motive, pretext, cât şi ARME cu care să o facă.
Şi nu e ata ete. Nu, acum nu. E diferit. Adică, procesul de maturizare e atât de diferit.. Când te gândeşti că tipa de 23 de ani care se-mbracă NASOL, în sensul de piţi style, şi că ăla de 60 de ani întoarce capu' numai după minore.. apăi e de rău. Dar nu despre asta vorbeam; ci despre faptul că sunt atâtea persoane care ţi-ar face rău numai pentru că se simt bine. Se bagă şi ies din viaţa ta, rănindu-te tare, numai pentru că ele cred că au dreptul să o facă. Ei bine, nu.
Imaginează-ţi prietenii şi rănile pe care ţi le-au provocat de-a lungul timpului. E dureros, huh? Acum imaginează-ţi că există cel puţin o persoană care ţi-ar face toate alea doar pentru a se simţi "bine" sau pentru că, pur şi simplu, îţi detestă faţa. Acum imaginează-ţi, tu ai putea îndura toate chinurile, toate secretele tale, tot ce te durea, tot, expus lumii de un necunoscut care te urăşte pentru că te uitai după gagiu-su' dintr-a 5a? Nu, nu ai putea.
Ei bine, nici eu nu pot. Pa-pa :*

Epilog

Nimeni nu o sa-ţi spună ce-i bine. Dragostea e bună? Sau e rea? De unde ştim? De ce iubim? 

Epilog tragic. Epilog dur, plin de tendinţe păcătoase de sărutări. Dar s-a terminat. Totul se termină. Bine, sau rău. Asta depinde de ceea ce-ţi doreşti. Ideea e că oricum totul se termină. Inclusiv dragostea. Şi asta, după durerea de măsea, e cea mai nasoală. E trist numai când te gândeşti că n-ai cum să uiţi. În camera-ţi rotund-pătrată, mirosul parfumului său absorbitor, acel miros care te înmuia într-o clipită, acel miros încă dăinuieşte acolo. Sau poate e doar o amintire. O amintire pe care, orice efort ai depune, nu poţi să o uiţi. Să-ţi amintesc şi de banca aceea din parc, banca prăfuită de dulcele amar al hainelor tale proaspăt tăvălite-n noroiul iubirii lui. Acea bancă încă e acolo. Şi tu o vezi.. chiar dacă.. ea nu mai are nici un simbol.. nici o semnificaţie pozitivă. Să nu vorbim despre brăţara pe care, ruşinos şi plin de roşeaţă adolescentină în pufoşii-i obraji, ţi-a înmanat-o ca pe un mare premiu, spunând : "Fetiţo, te iubesc!" 

Ah, ce-ţi mai plăcea când te numea fetiţă. Ştii că-i eşti micuţă, şi că el întotdeauna adoră când te ofticai încercând, cu argumente filozofice, să-i explici contrariul. Şi în momentul în care te zbăteai alb de nervoasă, el îţi mângâia părul, te săruta şi-ţi spunea "Ah, puştoaico, te iubesc!"

Şi tu, acum, ca o fraieră, te uiţi în jur şi vezi că am dreptate.Ţi-e dor de el.

Nu! Ştiu că e trist, dar nu plânge. Opreşte-te. Dacă plângi, plângi degeaba.

Da.. e trist.. de ce s-a terminat? De ce nu mai eşti a lui ? Pentru că toate au un sfârşit. Şi încearcă să-l uiţi, acest non-sens .. acest calvar nu-şi are rostul. El nu te mai vrea.. 

A pus capăt spunând *Epilog*.

Inexplicable [ Cap 1 Ep 1 ]

Ep 0 final : « Ce ma fac daca i se intampla ceva ? »

Continuare : 

Saracul copil parea terorizat , terifiat . Salvarea privita de la o distanta de cativa km nu mai era deloc un loc protector. " Macar de ar avea grija de ea ... macar sa nu pateasca nimic , sau macar sa nu fie grav . "

Salvarea cu 2 doctori inauntru incercau sa descopere fracturile , zgarieturile fetei ... si sa puna plagi , sa 'repare' locurile infectate , locurile patate cu sange . Un doctor care avea in jur de 25 de ani , afirma intristat ca fata aceasta nu va mai trai mult . A avut o fractura craniana interna 'urata' . Cel de-al doilea doctor era de fapt o ea , si o facea pe asistenta chipesului care daduse un diagnostic fatal . 

Fatumul . Asta i-a fost . Melissa era constienta ca este intr-o salvare , era constienta de cazatura , era constienta de tot mai putin de faptul ca ea nu se poate misca , ea nu respira . Era oare o trecere intre lumi ? Trecea oare ea in randul mortilor ? Nimic nu e cert . Nimic . Absolut nimic . Si mai ales ca totul e in ceata . Totul . Absolut totul .
O culoare deschisa ii intra adanc in ochi si o zgarie , o jeneaza . Nu se poate feri si incearca sa tipe . DEGEABA ! Zbieretele interioare nu le aude nici macar creierul . Nu functiona . Melissa incerca sa traga un pui de somn , doar poate ar muri fara sa simta . Fara dureri . Doar moarte .

Incet incet , gandul mortii i se paru o idee fabuloasa , o normalitate de o intensitate fenomenala . Astepta cu nerabdare lumea de dincolo . Vroia sa vada ce se va intampla acolo , cum sunt oamenii si cum sunt ... oamenii ...

E banala . E foarte banala . Gandurile i se invalmaseau si nu era deloc o claritate precisa , nu era de fapt deloc clar . Era in ceata ... 

     Fumuriul ca din benzi desenate creau nori afuristi . Mirosul incadescent gadila urat narile . Creierul inspira amintirile , le inghitea . Monstrul acela ... monstrul .
Delir . Delir , delir ... delir . De ce ? De lir . Delir . Ce inseamna sa delirezi ? CE INSEAMNA DELIRUL ? delir ...

Stia ca ceva nu e in regula . Ceva lipsea sau ceva era in plus . Ceva nu era la locul lui ... ceva ...

Inexplicable [ Cap 1 Ep 0 ]

                 

  

BEGIN :

      Stii ? Toata lumea se intreaba ce ai face daca . Eu ma intreb daca si atat. M-am saturat de lumea asta plina de nimicuri . Nimicuri putin spus totusi . Vreau sa fiu o eroina . Vreau sa fiu o zana , o cosanzeana. Dar asta nu se va intampla .

Alta pagina taiata din jurnal , probabil alta foaie rupta . Ce are de gand sa faca?

In gandurile unei pustoaice de 16 ani nu pot fi prea multe si totusi nu o intelege nimeni . Cum poate taia atat ? De ce taie atat ? Aceste intrebari i se adreseaza frecvent la care ea raspunde subit : “Uhm…”

Respiratia rece i se taie si o ia ameteala . Cade pe pat , se uita pe tavanul mucegait si pleaca la toaleta . Sta vreo 2 ore, timp in care ea stie ce face .  Iese zambind si cade . Cade pe jos .

Fratele ei mai mic , Charlie , o aude cazand . Fuge spre locul faptei si ce vede ? O baltoaca de sange , un cap spart si ... pe Melissa . Oh, Doamne ! E chiar ea . Alearga pana in bucatarie , la parter si suna de pe fixul atarnat pe perete la 911 . Raspunde un robot si pustiul asteapta , asteapta , asteapta . Dar ea e pe moarte . Doamne , de ce nu intelege nimeni ? De ce nimanui nu-i pasa ? De ce ? Deodata se aude o voce de femeie usoara , care probabil mesteca guma ieftina : “Spuneti , va rog!” Pustiul , indignat , ii raspunde nervos : " Nu ma ruga nimic . Trimite o salvare pe strada : E48 St , NY . Acum , grabeste-te . Sora mea zace intr-o balta de sange si probabilitatea de a muri acolo e mar."

Salvarea ajunge in 5 minute .  Melissa e inca acolo ... sange peste tot .
Charlie le da drumul “salvatorilor” si ii ghideaza spre locul in care Melissa o patise . Acestia o urca pe o targa si pornesc masina . Pleaca . Charlie priveste scena , ingrozit in tocul usii .

 « Ce ma fac daca i se intampla ceva ? »