Epilog

Nimeni nu o sa-ţi spună ce-i bine. Dragostea e bună? Sau e rea? De unde ştim? De ce iubim? 

Epilog tragic. Epilog dur, plin de tendinţe păcătoase de sărutări. Dar s-a terminat. Totul se termină. Bine, sau rău. Asta depinde de ceea ce-ţi doreşti. Ideea e că oricum totul se termină. Inclusiv dragostea. Şi asta, după durerea de măsea, e cea mai nasoală. E trist numai când te gândeşti că n-ai cum să uiţi. În camera-ţi rotund-pătrată, mirosul parfumului său absorbitor, acel miros care te înmuia într-o clipită, acel miros încă dăinuieşte acolo. Sau poate e doar o amintire. O amintire pe care, orice efort ai depune, nu poţi să o uiţi. Să-ţi amintesc şi de banca aceea din parc, banca prăfuită de dulcele amar al hainelor tale proaspăt tăvălite-n noroiul iubirii lui. Acea bancă încă e acolo. Şi tu o vezi.. chiar dacă.. ea nu mai are nici un simbol.. nici o semnificaţie pozitivă. Să nu vorbim despre brăţara pe care, ruşinos şi plin de roşeaţă adolescentină în pufoşii-i obraji, ţi-a înmanat-o ca pe un mare premiu, spunând : "Fetiţo, te iubesc!" 

Ah, ce-ţi mai plăcea când te numea fetiţă. Ştii că-i eşti micuţă, şi că el întotdeauna adoră când te ofticai încercând, cu argumente filozofice, să-i explici contrariul. Şi în momentul în care te zbăteai alb de nervoasă, el îţi mângâia părul, te săruta şi-ţi spunea "Ah, puştoaico, te iubesc!"

Şi tu, acum, ca o fraieră, te uiţi în jur şi vezi că am dreptate.Ţi-e dor de el.

Nu! Ştiu că e trist, dar nu plânge. Opreşte-te. Dacă plângi, plângi degeaba.

Da.. e trist.. de ce s-a terminat? De ce nu mai eşti a lui ? Pentru că toate au un sfârşit. Şi încearcă să-l uiţi, acest non-sens .. acest calvar nu-şi are rostul. El nu te mai vrea.. 

A pus capăt spunând *Epilog*.